*Adrian Mutu a primit o ofertă extrem de tentantă din Turcia, de la Bursaspor și pare tentat să o părăsească pe Ajaccio. Clubul turc și-a făcut în ultimii ani o tradiție din a curta atacanți români, însă de această dată ar putea să și reușească o astfel de mutare, anunță Sabah.
Adrian Mutu nu a fost convocat de Victor Pițurcă pentru amicalul cu Slovacia, încheiat scor 1-1, iar selecționerul a lăsat să se înțeleagă că nu îl va chema pe „Briliant” pentru dubla de foc cu Ungaria și Turcia. Mutu nu traversează cea mai bună perioadă a carierei sale, venind după un sezon neconvingător la Ajaccio (club cu care mai are contract până la finalul acestui sezon), însă poate prinde un transfer important, măcar din punct de vedere financiar.
Presa din Turcia scrie că atacantul român este dorit insistent de Bursaspor, echipă care îl vrea și pe mijlocașul Carlos Martins de la Benfica. Din câte se pare, turcii îi oferă un salariu mult mai mare decât are în acest moment la Ajaccio, iar Mutu pare tentat să accepte.
După ce au fost scoși din preliminariile Europa League de către Vojvodina Novi Sad, conducerea lui Bursaspor a decis instalarea pe banca tehnică a lui Christoph Daum, tehnician care a mai antrenat în Turcia pe Besiktas și Fenerbahce.
Adrian Mutu a mai fost dorit la Bursaspor în iarna lui 2012. Românul a mai fost, în trecut, în vizorul celor de la Fenerbahce și Galatasary, însă mutările nu s-au realizat.
S-a certat cu Ravanelli?
St. Etienne a câștigat în prima etapă pe terenul lui Ajaccio, scor 1-0, iar presa din Franța a scris despre un incident între Mutu și tehnician. Concret, atacantul român a fost schimbat în minutul 76, după o discuție mai aprinsă cu antrenorul Ravanelli, care i-a reproșat soluția aleasă la o fază precedentă.
Mutu a negat că ar fi discutat în contradictoriu cu italianul, însă, la câteva zile distanță, Ajaccio a intrat în linie dreaptă pentru transferul lui Tommaso Rocchi. Ajuns la 35 de ani, acesta ar urma să ajungă liber de contract la gruparea corsicană, după despărțirea de Inter Milano.
Altfel, Bursaspor este de câteva luni în căutarea unui vârf de careu, multă vreme presa de la Istanbul vorbind despre iminența transferului unui alt român, Bogdan Stancu. În cele din urmă, cel poreclit „Motanul” a preferat să semneze cu GençlerbirliĂŸi.
11 goluri a marcat Mutu pentru Ajaccio în sezonul 2012-2013
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER